Propietara unui salon din Florești a agresat o femeie care a intrat in salonul ei pentru a întreba dacă cineva de acolo a parcat pe locul ei de parcare.
Întâmplarea a avut loc în Florești în jurul orei 13:45 în data de 3 septembrie.
„Pe 3 septembrie, în jurul orei 13:45, am venit acasă pentru puțini timp, dar locul meu de parcare era ocupat de o mașină de Sălaj. Am pus poza cu mașina pe grupul blocului în ideea că poate se sesizează cineva și o să fie eliberat loul. Nimeni nu s-a sesizat cu nimic. Ulteior am intrat în salon și am întrebat politicos dacă știu ceva despre mașina parcată acolo. Toată lumea s-a făcut că plouă. După cinci minute o angajată a sunat-o pe pe proprietara salonului pentru a povesti întâmplarea”, a povestit victima pentru Monitorul de Cluj.
Pe video se poate observa cum femeia se întoarce și o agresează, însă prima filmare nu are sunet. Nu știm exact ce a zis victima, dacă a provocat-o sau dacă a jignit-o pentru a avea o astfel de reacție chiar și de față cu fetița ei.
Din al doilea video reiese că cele două femei se cunosc.
„Momentan dețin acte medico-legale și voi continua investigațiile medicale. Incidetenul mi-a provocat hemoragie oculară și a fost nevoie de intervenția medicului oftalmolog pentru a-mi anesteziat ochiul total. Am vânătăi la membrele inferioare după ce m-a lovit cu piciorul chiar sub ochii fetiței ei de 4 ani. Urmează să depun luni o plângere penală la procuratură.”, a explicat victima pentru Monitorulcj.