Vasile Barbu, cunoscut sub pseudonimul Barbu Lăutaru a fost un cobzar de etnie romă care a cântat pe teritoriul Basarabiei. Acesta s-a născut în luna decembrie a anului 1780 la Iași și a fost un urmaș al unei vechii familii de lăutari moldoveni.
Numele lui a rămas în istorie până în zilele noastre pentru influența pe care a avut-o asupra muzicii populare lăutărești de la începutul secolului al XX-lea.
Muzica lui Barbu Lăutaru conținea fragmente din muzica românească, orientală, occidentală și romanțe rusești. Celebrul cobzar a moștenit de la tatăl său, Stan, un repertoriu vast de cântece în care era reprezentată societatea acelei vremi, dar și cântege despre vitejia basarabenilor.
Viața sa nu a fost deloc simplă, dat fiind faptul că la acea vreme lăutarii erau bătuți și batjocoriți, ei fiind puși să anime chefurile boierilor. Vasile Barbu nu a mai suportat traiul de la Curte, așa că și-a format propriul taraf cu care a colindat regiunea din jurul Iașului, făcându-și astfel un renume începând cu anul 1804.
Lăutaru s-a însurat de tânăr, urmând să aibă trei copii, care la rândul lor vor ajunge lăutari: Gheorghe Scripcariul, Ioan Scripcariul şi Vasile Scripcariul.
Celebrul lăutar cânta la cobză, scripcă și nai, fiind printre puținii lăutari de pe teritoriul Basarabiei care mânuiesc cu măiestrie aceste instrumente. De asemenea, Barbu interpreta melodiile cu ajutorul vocii sale măeastre. La vremea aceea, nici un lăutar nu putea interpreta cu precizia sa jocurile populare, horele, bătutele și sârbele.
Balurile, grădinile publice și hanurile sunt locurile prin care Barbu Lăutaru și-a petrecut zile și nopți alături de taraful său din Chișinău între anii 1814 și 1822.
După aproape patruzeci de ani de stărostie, ani în care a fost cel mai cunoscut lăutar din Iași, acesta a scris o jalbă de demisie către stăpânire, motivul demisiei fiind mărirea birului pe care trebuia să îl plătească Eforiei. Decizia lui nu a fost definitivă, devenind, urmând ca în anul 1842 să devină din nou staroste.
Lăutăria I-a adus venituri consistente, cu ajutorul cărora el și familia sa s-au putut elibera din robie, la data de 6 iulie 1845.
Ultimii ani din viața celebrului cobzar sunt un mister, deoarece nu s-au găsit mențiuni în scrierile de la acea perioadă ale numelui său sau baluri la care să fi interpretat celebrele sale melodii.
Barbu Lăutaru s-a stins la vârsta de 77 de ani, la data de 18 august 1858, încărcat de o faimă legendară. Mormântul acestuia se află la în curtea Bisericii „Sf. Ioan Zlataust” din Iaşi.
