Polițiștii clujeni au demarat cercetări în ziua de vineri, în contextul inscripționării unor mesaje pe fațada unei clădiri care funcționează ca filială a ,,Raiffeisen Bank”, o bancă austriacă. Persoanele, încă neidentificate, au scris mesajele ,,Nazi bank” și ,,Nazis=Austria” , ca reacție la votul Austriei împotriva aderări României la spațiul Schengen, conform cluj24.ro .
„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție au demarat verificări din oficiu, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale, aspecte care urmează a fi înaintate unității de parchet”, a transmis Poliția Cluj.
„Menționăm că până în prezent nu au fost depuse plângeri, în continuare, rezultatele verificărilor urmând a fi analizate de reprezentanții parchetului, în ceea ce privește derularea ulterioară a cercetărilor, în scopul tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate”, se mai arată în comunicatul transmis de către instituție.
IPJ Cluj a precizat că a întreprins ,,activități specifice” pentru combaterea unor astfel de evenimente pe viitor.
Raiffeisen a transmis pentru ziarul Libertatea, faptul că banca austriacă este surprinsă de decizia Austriei privind aderarea României la Schengen. Totuși, reprezentanții băncii nu au dorit să comenteze decizia politică luată de autoritățile de la Viena.
Consiliul JAI (Justiţie şi Afaceri Interne )a respins joi, 8 decembrie, aderarea României și a Bulgariei la spaţiul Schengen. Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă. Votul împotrivă al Olandei a venit ca urmare a faptului că România și Bulgaria au fost „la pachet”. Mai precis, potrivit surselor Libertatea din Consiliul JAI, Olanda a explicat în minuta ședinței că e de acord cu intrarea României în Schengen, dar a fost împotriva intrării Bulgariei. O nouă decizie privind aderarea României la Schengen ar urma să fie luată în martie 2023.