Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, în colaborare cu Muzeul Municipal Dej, organizează eveniment deosebit, numit „Șezătoare la muzeu”. Evenimentul va avea loc vineri, 21 iunie 2024, începând cu ora 16:30, la Muzeul Municipal Dej.
Una dintre atracțiile principale ale evenimentului este șezătoarea cu participarea cursantelor claselor de țesut-cusut. Coordonate de Ioana Mureșan, aceste ateliere vor oferi participanților oportunitatea de a învăța și de a experimenta tehnici tradiționale de țesut și cusut, păstrând vii meșteșugurile străvechi ale zonei.
Evenimentul va include și o expoziție de pictură pe sticlă, lemn, pânză și linogravură. Lucrările expuse sunt realizate de tinerii artiști de la Cercul de pictură al Palatului Copiilor Cluj, Sucursala Dej, sub îndrumarea profesorului Loredana Tomșa. Această expoziție va evidenția talentul tinerilor artiști și diversitatea tehnicilor artistice. Mai mult de atât, ansamblul folcloric „Someșana” Dej, sub îndrumarea instructorilor Lucian și Reghina Tecar, va oferi un spectacol folcloric autentic. Spectatorii vor putea admira dansuri și muzică tradițională din regiunea Someșului, într-o reprezentație care celebrează bogăția culturală a zonei.
De asemena, publicul va avea ocazia să admire lucrările inedite ale artistului Vasile Doroczi. Această expoziție va aduce în prim-plan talentul și viziunea artistică a lui Doroczi, oferind o perspectivă unică asupra artei contemporane inspirate de tradiție.
Colecționarii Mariana Apostol și Ioana Mureșan vor prezenta o colecție impresionantă de costume populare tradiționale. Această prezentare va oferi o incursiune în istoria și frumusețea portului popular românesc, evidențiind diversitatea și bogăția culturală a regiunii.
„Șezătoare la muzeu” este un eveniment care se adresează publicului de toate vârstele, oferind activități interactive și expoziții captivante care vor încânta atât adulții, cât și copiii.
Sursă foto: Facebook