Federația Rusă își va retrage forțele armate din regiunea ucraineană Herson, singurul centru regional capturat de la începutul invaziei, conform BBC.
„Începeți cu retragerea trupelor și luați toate măsurile pentru a asigura transferul în siguranță al personalului, armelor și echipamentelor peste râul Nipru” a anunțat comandantul Grupului Comun al Forței Ruse din zona NMD, Serghei Surovikin, scrie agenția de presă rusă TASS.
„Manevrele trupelor se vor efectua în viitorul apropiat, formațiuni și unități vor ocupa linii și poziții defensive pregătite pe malul stâng al Niprului” , mai precizează Surovikin.
Surovikin a declarat că „Forțele Armate ale Ucrainei atacă școli, spitale și civili în Herson, care sunt evacuați pe malul celălalt al râului Nipru”. De altfel, el a mai susținut că „din august până în octombrie, Forțele Armate ale Ucrainei au pierdut peste 9.500 de oameni în Herson”, acesta declarând faptul că acest număr este de șapte sau de opt ori mai mare decât pierderile forțelor Federației Ruse.
Informațiile lui Surovikin nu au putut fi verificate independent, veridicitatea acestora fiind una incertă.
Oficialii ucraineni au răspuns la anunțul retrageri forțelor rusești din Herson, declarând faptul că armata rusă se află încă în regiunea din sudul Ucrainei.
Mihailo Podoliak, un consilier al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat faptul că încă este prea devreme pentru a confirma faptul că rușii s-au retras din Herson, declarând ”Până când drapelul ucrainean nu va flutura deasupra Hersonului, nu are sens să vorbim despre o retragere rusească”.
Regiunea Herson a fost integrată în Federația Rusă, prin decretul lui Vladimir Putin, după referendumurile nerecunoscute de comunitatea internațională din luna septembrie. Orașul Herson a fost primul și cel mai important oraș cucerit de către forțele Federației Ruse după 24 februarie.
Surse: BBC , TASS