Riga Crypto și lapona Enigel

AUTOR: Ion Barbu

ESEU:

Matematicianul Dan Barbilian se transpune în lumea literară cu numele Ion Barbu. Mărturisind că „pentru mine poezia e ca o prelungire a geometriei”, poetul își controlează demersul liric modernismului cu tendințe ermetice. Alături de Tudor Arghezi și de Lucian Blaga, Ion Barbu dă conceptului modern de poezie noi valori, impunând o viziune poetică originală.

Publicată inițial în 1924, integrată apoi în ciclul UVEDENRODE din volumul Joc secund (1930), Riga Crypto și lapona Enigel, prin problematica și mijloace artistice, anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu.

Riga Crypto și lapona Enigel este subintitulată „Baladă”, însă răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaștere și poem alegoric.

Dacă iubești căpșunele, dar totuși nu vrei să mergi în Spania după bac, învață cu noi chiar aici!

Poemul este specia literară a genului epic cu dimensiune mai amplă decât baladă, în care se prezintă faptele unor personaje cu suflet nobil.

Alegoria este procedeul artistic complex care, cu ajutorul metaforelor, comparațiilor, epitetelor și inversiunilor surprinde în formă concretă, materială, cu aspect abstract al existenței. Poemul de față arată calea simbolică a 2 personaje în încercarea de a-și depăși evolutia spre atingerea idealului.

Modernismul reprezintă o orientare culturală manifestată la începutul secolului 20, în care noul și inovația formelor se opuneau valorilor de tip tradițional.

Modernismul poetului se realizează prin tendința către figurile geometrice perfecte cu o semnificație aparte (sfera, cercul, semnificând împlinirea unui ciclu existențial), metaforele în care apar simboluri precum soarele (cunoașterea totală), nuntă (încercarea de a depăși o condiție existențială), culesul (nuntă, oul, universul în care este înglobat pământul).

Ermetismul este o tendință generală în artă și în special în poezia modernă manifestată prin predilecția pentru esență inefabilă, ascunsă și de nepătruns a poeziei, dar și pentru limbajul artistic excesiv intelectualizat, greu de înțeles.

Tema prezintă drama cunoașterii și incompatibilitate dintre două lumi/regnuri, poemul fiind denumit „Luceafăr întors.”  Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea vegetală (asemenea altui poem al etapei, După melci), o baladă fantastică, în care întâlnirea are loc în plan oniric (ca în Luceafărul).

Structura narativă implică interferența genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramtic și de lirismul de măști, personajele având semnificație simbolică.

Titlu baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatură universală, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda. Însă la Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu calități excepționale, dar negative în raport cu normă comună ( Crypto e „sterp” și „nărăvaș/ Că nu voia să înflorească”, iar Enigel e „prea-cuminte”.)

La nivel formal, poezia este alcătuită în două părți, fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunți, povestită, inițiatică, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălarița. Formă compozițională este aceea a povestirii în ramă, a poveștii în poveste (nuntă în nuntă).

Prologul conturează în puține imagini atmosfera de la spartul nunții.

Primele patru strofe constituie ramă nunțîi povestite și reprezintă dialogul menestrelului cu “nuntasul fruntaș”. Menestrelul (un trubadur medieval, un bard, caracteristic spațiului romantic apusean) e îmbiat să cânte despre nuntă ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentați a două regnuri diferite “Enigel și riga Crypto”. Nuntașul îl roagă să zică „încetinel” „un cântec larg”, pe care l-a zis „cu foc” acum o vară. Repetarea sugereză un ritual al zicerii unei povești exemplare, dar cu modificarea tonalității. Portretul menestrelului- este fixat prin trei epitete: „trist”, „mai aburit că vinul vechi”, „mult îndărătnic”, iar invocația este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană, intrarea în starea de grație necesară zicerii acelui „cântec larg”.

Partea a două, nuntă povestită, este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul și împărăția rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale și oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8,9), întâlnirea dintre cei doi (strofă 10), cele trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15), răspunsul laponei și refuzul categoric cu relevarea relației dintrei simbolul solar și propria condiție (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21,22), pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27).

În debutul părțîi a două (expozițiunea), sunt realizate prin antiteză portrele membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intrigă.

Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă ascunsă”, sugerează apartenența la familia ciupercilor (criptogame) și postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordică și susține origine ei de la pol și trimite probabil la semnificația din limba suedeză „înger”Lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal; ea reprezintă ipostază umană, cea mai evoluată a regnului (omul- „fiară bătrână”). Riga Crypto, „inimă ascunsă”, este craiul bureților, căruia dragostea pentru Enigel îi este fatală. Singură lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi.

Spațiul definitoriu al existenței, pentru Crypto, este umezeală perpetuă- „În pat de râu și humă unsă”– spațiu impur al amestecului elementelor primordiale, apă și pământul, în timp ce lapona vine din „țări de gheață urgisită”, spațiu rece, ceea ce explică aspirația ei spre soare și lumină, dar și mișcarea de transhumanță care ocazionează popasul în ținutul rigăi: „În noul an, să-și ducă renii/ Prin aer ud, tot mai la sud,/ Ea poposi pe mușchiul crud/ La Crypto, mirele poienii”. El este bârfit și ocărât de supuși, pentru că e „sterp”, „nărăvaș” și „nu vrea să înflorească”, în timp ce ea își recunoaște statutul de ființă solară: „Mă-nchin la soarele-nțelept”.

Membrii cuplului nu-și pot neutraliza diferențele în planul real; comunicarea se realizează în plan oniric.

Riga este cel care rostește descântecul de trei ori. Povestea propriu-zisă se dovedește a fi fantastică, ea desfășurându-se în visul fetei, că în Luceafărul, dar rolurile inversate.

În prima chemare descântec, cu rezonanțe de incantație magică, Crypto își îmbie aleasă cu „dulceață” și cu „fragi”, elemente ale existenței sale vegetative, dar care aici capătă conotațîi erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”.  Refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, dar opțiunea lui e fermă și merge până la sacrificiul de sine în a două chemare: „Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies lumine/ Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine”. Depășirea situației dilematice rămâne apanajul laponei, ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged și răcoare”, opunându-i argumentele modelului ei existențial.

Primul refuz sugerează tentația solară, prin indicele spațial „mai la vale”, adică spre sud. Al doilea refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând”, „plăpând”, „necopt”. Opoziția „copt-necopt”, reluată în al treilea refuz prin antiteză „soare-umbră” pune în evidență relația individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Soarele este simbolul existenței spirituale, pe care riga o refuză în favoarea existenței instinctuale, sterile, vegetative.

Pentru a-și continuă drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi, ce se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și îl distruge.

Făptura firavă e distrusă de propriul-vis, cade victimă neputinței și îndrăznelii de a-și depăși limitele, de a încerca să între într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele luminii despre care vorbește Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. Oglindirea ritualică produce degradrea: „De zece ori, fără sfială,/ Se oglindi în pielea-i cheală”Finalul este trisst. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn „Cu măsălarița-mireasă,/ Să-i  ție de împărăteasă”.

Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului: al soarelui (absolutul), al nunțîi și al oglinzii.

Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („zice-l-aș”) și a vocativelor în prima parte a baladei evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparațîi, „mai aburit că vinul”, dublată de un epitet „vinul vechi” care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice. Limbajul dialogului dintre Crypto și Enigel este construit pe baza antitezelor, prin intermediul cărora se conturează drama rigăi: somn/veghe, uscat/umed, soare/umbră. Este de observsat și abundența metaforelor, mai ales în finalul baladei: „Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână,/ Iar  la făptură mai firavă/ Pahara e gândul, cu otravă”.

Opera Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu este un poem alegoric modern prin intermediul căruia, scriitorul neagă o întreagă tradiție literară, înlocuind ideea impusă că dragostea este un miracol, poetul prezintă legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).

 

Pentru realizarea acestui comentariu, am avut în vedere: „Eseul” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul – Varianta rapidă de pregătire pentru bacalaureat. Literatura română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul. Pregătire individuală pentru proba scrisă. Bacalaureat. Limba română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here