Era o zi de August. Viața asta-i imprevizibilă, privită adesea ca un joc.
Povestea lor a început ca un joc de șah, regele întâlnind regina. Rege, regină, ce frumos! Culmea, asta s-a petrecut online.
El, student la medicină, ea, artistă. În opinia multora nu era ceva relevant, dar, până la urmă, cei cu opinia ar trebui să și-o țină dacă nu le-o cere nimeni.
Deci August, s-au cunoscut, după o săptămână el a trebuit să plece acasă, în orient. Cred că te-ai prins!
În fine!
El i-a mărturisit din prima zi cine este el cu adevărat:
– Acum că știi asta, dacă nu o să mai vrei să vorbești cu mine, te înțeleg.
Ea a ezitat puțin, deoarece nici în ruptul capului nu voia să aibă de-a face cu un arab, dar în acel moment:
– De ce nu aș vorbi cu tine? Nu contează de unde vi, sau cine ești, atâta timp cât ești om cu mine!
Și așa a început povestea lor.
Cum am spus, el a plecat, i-a promis că vor vorbi în fiecare zi și s-a ținut de cuvânt, aparent. Ea, când a auzit „promit”, s-a gândit: „Mi-s-au promis multe, dar cuvintele fără fapte sunt doar cuvinte.”, deci, oarecum credea că povestea lor nici nu a început bine, că deja se și sfârșește. Lui nu i-a spus nimic. Asta a fost o mutare corectă.
Efectiv vorbeau în fiecare zi. Într-o seară i-a spus fetei că s-a certat cu părinții lui.
– Din cauza mea?
– Nu!
De ce a mințit?
Nu se știe.
Estimativ, probabil că a simțit ceva mai mult pentru fată, decât o simplă atracție. Nu am știi niciodată…
Urma ziua fetei, lucrurile decurgea într-o manieră elegantă. A surprins-o, spunându-i „La mulți ani habibi!” – habibi = iubito. De menționat faptul că repeta într-una: „M-aș întoarce chiar azi în România!”
Ne dând importanță prea mare acelei zilei, avea un semn de întrebare fixat în minte, dar nu își punea altele. Zâmbetul lui o liniștea mult, era plin de dragoste, iar privirea lui spunea multe, I mean, sufletul lui, deoarece ochii sunt oglinda sufletului.
A fost totul bine, până când, într-o zi, ea l-a sunat… el i-a răspuns, dar în prezența familiei lui. Auci! Vă dați seama că asta a fost ultima ocazie când ei au vorbit de pe aceiași lungime de undă.
Au vorbit în fiecare zi până ce s-au văzut, dar mai puțin ca de obicei.
Când s-au văzut, în sfârșit, s-au îmbrățișat, căci asta și-au dorit încă de la început.
După acel moment poză de tablou, el i-a propus să meargă la Belvedere, unde a sărutat-o. Dar de unde avea ea să știe, că se apropie finalul, cu fiecare sărut în plus.
A fost iubire, sau?
Viața asta-i imprevizibilă
- Mă iubești? - Da! Tu? - Și eu te iubesc! Toate astea după un sărut senzual. Nu mă așteptam la un așa sărut, dar nu m-am opus. Stăteam îmbrățișați acolo sus, deasupra tuturor. Poză de album, n-ai ce zice. Am plecat totul decurgea bine, la un moment dat am început să simt ceva ciudat, am întrebat ceea ce am simțit, dar răspunsul nu era ceva pentru care să mă îngrijorez. Următoarea zi a început haosul. Simțeam că o să se ajungă în acest punct, dar voiam să resping acest simțământ... Preferam să cred că e o iluzie. Te iubesc! Nu, nu mă iubești, nici nu m-ai iubit! Nu înțeleg nimic din ce faci și de ce faci asta! Nu! Jur, e ca o pagină albă, iar acum pe ea se scurg lacrimile de sânge, pe care, această inimă ce-mi bate în piept, nu le poate opri. Ai simțit tu niște fluturi în stomac, iar acei fluturi, pe care îi hrăneai cu sentimente pure, au aprins TNT-ul din sufletul meu. Îți dai seama ce chimie a fost între noi? Ai rupt acele legături, fără să îmi spui de ce! Iar trotilul din sufletul meu a explodat, sunt întreagă, dar pe interior am o mulțime de răni ce sângerează, de aici și lacrimile de sânge ale inimii. Poate e cum sunt artistă, dacă e din această cauză, nu mai doresc să fiu aceasta și mă reprofilez, ca să vezi ce este de fapt iubirea. Iubirea nu constă în: Te iubesc... cuvintele sunt de prisos, căci fără fapte sunt doar cuvinte. Cine este în stare de a aduce un sacrificiu pentru tine, înseamnă că e pe bune când îți spune: Te iubesc! Timpul ăsta! De ce trebuie să treacă prin noi așa agresiv? Pentru că îi permitem? Unde sunt limitele? Încă nu le-am găsit! Sincer, dacă el nu mă vrea pentru că sunt artistă, aș renunța în acest moment la roba de artist și aș îmbrăca halatul de medic. Căci atât de tare îl iubesc! Actoria în această poveste intră în planul trecutului. Succesul se poate dobândi în n-șpe mii de feluri. Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar știu că am cunoscut iubirea. Așa e când iubești!
