Oscars 2021

După ce a fost amânată cu două luni, Gala Premiilor Oscar a avut loc la 25 aprilie 2021. Ceremonia a fost transmisă live din Dolby Theatre şi Union Station.

“Nomadland” a fost desemnat cel mai bun film al anului, iar Chloe Zhao, regizoarea filmului a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor. Frances McDormand, protagonista din “Nomadland” a fost de asemenea premiată, acordându-i-se premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

La vârsta admirabilă de 83 de ani, renumitul Anthony Hopkins a câștigat oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal, devenind astfel cel mai în vârstă câștigător al Premiului Oscar în categoriile de interpretare. Hopkins a primit oscarul pentru rolul său din filmul “The Father”.

Nominalizați la această categorie au fost și actorii Gary Oldman („Mank”), Riz Ahmed („Sound of Metal”), Steven Yeun („Minari”)și Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”).

Frances McDormand este prima persoană care câștigă două premii oscar cu același film (Nomadland). Aceasta a fost nominalizată atât în calitate de actriță, cât și de producătoare. McDormand nu este la prima sa decernare, actrița câștigând în cariera sa alte două premii, tot pentru cel mai bun rol principal feminin. „Fargo” și „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” sunt producțiile cu care actrița a câștigat în trecut celelalte două premii.

 

Câștigătorii premiilor Oscar și categoriile (conform abc.com):

 

Cel mai bun film: „Nomadland”

Cel mai bun regizor: Chloe Zhao („Nomadland”)

Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins („The Father”)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand („Nomadland”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya („Judas and the Black Messiah”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn („Minari”)

Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Another Round” (Danemarca)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Soul

Cea mai bună scenografie: „Mank”

Cel mai bun scenariu adaptat: „The Father”

Cel mai bun scenariu original: „Promising Young Woman”

Cea mai bună imagine: „Mank”

Cel mai bun montaj: „Sound of Metal”

Cea mai bună coloană sonoră: „Soul”

Cel mai bun cântec original: „Fight For You” (interpretat de H.E.R. pentru filmul „Judas and the Black Messiah”)

Cel mai bun sunet: „Sound of Metal

Cele mai bune efecte vizuale: „Tenet”

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: „Ma Rainey’s Black Bottom”

Cele mai bune costume: „Ma Rainey’s Black Bottom”

Cel mai bun scurtmetraj animat: „If Anything Happens I Love You”

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: „Two Distant Strangers”

Cel mai bun lungmetraj documentar: „My Octopus Teacher”

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Colette”

Premiul umanitar Jean Hersholt: Tyler Perry şi Motion Picture & Television Fund (MPTF)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here