Naționala României revine la Cluj pentru a se duela cu Slovenia

Naționala României va juca la Cluj, primul amical din cele două meciuri desfășurate în  17 și 29 noiembrie. Aceștia se întorc în vestul țării, întâlnind reprezentativa din Slovenia (stadionul Cluj Arena), dar și în Chișinău, pentru disputa cu Republica Moldova (stadionul Zimbrul Chișinău), înaintea preliminarilor pentru Euro 2024.

Cât costă un bilet la meciul de la Cluj?

Prețul unui tichet este de 25 de lei la peluză și 50 de lei la tribună, iar acestea se pot achiziționa de pe site-ul bilete.frf.ro pentru partida din 17 noiembrie, de la ora 18:30.

”Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero” a transmis Federația Română de Fotbal.

 

„Tricolorii” au jucat 8 meciuri la Cluj, obținând: 3 victorii, 3 remize, 2 înfrângeri. Ultima partida disputată pe stadionul Cluj Arena a fost în 13 iunie 2017, România câștigând împotriva selecționatei Chile cu scorul de 3-2, într-un meci amical.

Meciul cu Slovenia va fi primul meci disputat după rezultatele rușinoase din Liga Națiunilor. Antrenorul Eduard Iordănescu, are probleme majore în lot, din cauza unor probleme medicale a jucătorilor: Vlad Chiricheș, Ionuț Radu, Valentin Mihăilă, Denis Man, Mario Camora, Ianis Hagi și Nicolae Stanciu. Astfel, acesta va încerca să modifice strategia echipei și să apeleze la alți jucători cu calități.

Lotul convocat de Eduard Iordănescu pentru cele două meciuri:

PORTARI: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923), Ștefan Târnovanu (FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari)

FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj), Alexandru Pantea (FCSB), Adrian Rus (Pisa), Ionuț Nedelcearu (Palermo), Andrei Burcă (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Genoa), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Raul Opruț (Hermannstadt)

MIJLOCAȘI: Darius Olaru (FCSB), Daniel Boloca (Frosinone ), Marius Marin (Pisa), Tudor Băluță (Farul Constanța)Nicolae Păun (Sepsi OSK), Răzvan Marin (Empoli), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba ), Andrei Cordea (FCSB), Olimpiu Moruțan (Pisa), Antonio Sefer (FC Rapid 1923), Denis Drăguș (Standard Liege), Claudiu Petrila (CFR Cluj)

ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa), Denis Alibec (Farul Constanța), Florin Tănase (Al-Jazira).

 

Sursă- https://www.digisport.ro/

https://www.gsp.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here