Ați văzut care este cea mai mare durere a părinților, profesorilor și ministerelor la început de luna martie? Dacă se pot sau nu oferi mărțișoare și flori de 1 și 8 martie doamnelor profesor, în contextul epidemilogic actual. Exact de asta nu mai poate țara asta, dacă Ministerul Educației și Ministerul Sănătății cad de acord cu privire la riscurile la care sunt expuși unii sau alții în cazul acestor „mici atenții”.
Bun, s-a făcut pe placul părinților care țin morțiș să poată face cadouri, indiferent de ocazie, în speranța că „duamna” va ține cont de gest la următoarea lucrare.
Și pentru că trăim în țara-n care cei 900 000 de elevi care n-au avut acces la internet vor fi doar alții de adăugat la statisticile cu „d-ăia fără școală” și „care nu-mi vor plăti pensia”, bănuiesc că deja e normalitate dacă un copil provenit dintr-o familie cu o situație financiară „inferioară” celor care își trimit copiii în Gucci, Balenciaga și restul firmelor cu sclipici, să fie umiliți și batjocoriți inclusiv de profesori.
Exagerez? Aș zice că poate puțin, dar mi-a trecut când am citit despre copilul umilit de învățătoare pentru că și-a permis DOAR o ciocolată și un mărțișor făcut de mână. Iar dacă situația a ajuns publică, tind să cred că nu a fost tocmai o „neînțelegere” și nici nu cred că părintele a exagerat punând întrebări colegilor copilului său.
Până la urmă, dacă doamna Murguleț (inspector general școlar în Argeș, unde a avut loc „pățania”) nu a fost încântată de decizia tatăului de a discuta cu alții, înseamnă că omul a procedat bine, că la noi în țară așa funcționează: dacă X cu funcție se simte incomod din cauza unor întrebări sau decizii luate de alții, înseamnă că mizeria de sub preș începe să pută și pentru alții, nu numai pentru X.
Oameni buni, dacă doresc copiii să facă un cadou unui profesor pentru că îl apreciază și îl respectă, foarte bine.
Dar dacă tu ca părinte insiști și îți obligi copilul să facă acest gest, ce crezi că o să învețe? Să știți că la examene nu aveți cui să faceți cu ochiul pentru un plus la nota copilului. Deși e drept că nu știu care ce pile aveți, dar vreau să sper că dați un exemplu mai bun celor pe care îi numiți cu atâta speranță „viitorul țării”. Iar dacă tu ca profesor consideri că e moral să îi spui unui copil că ți se pare urât cadoul din partea lui, mă întreb ce fel de dascăl ești, câtă pedagogie și psihologia copilului ai și dacă ai mai văzut vreodată un model de demisie? Uită-te mai jos.