„Două persoane custodiate de Penitenciarul Bucureşti-Rahova au fost confirmate pozitiv SARS-CoV-2 şi s-a dispus transferarea acestora la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava”, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarilor (ANP).
Surse oficiale au confirmat faptul că Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a fost internat la spitalul Jilava fiind confirmat cu Coronavirus.
Potrivit anunțului ANP, ambele persoane sunt asimptomatice.
Despre Liviu Dragnea, fost lider PSD, se știe că a fost condamnat, în 27 mai 2019, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.