Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, la un bloc de locuințe din localitatea Bonțida. Potrivit primelor cercetări, acesta a fost provocat de către o defecțiune la instalația electrică.
Din primele informații, focul a cuprins peretele exterior al unui apartament de la etajul I al unui bloc de locuințe, în cartierul Șator, aflat în apropierea șoselei Gherla-Cluj și risca să se extindă și la celelalte locuințe.
La fața locului au intervenit două autospeciale și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului 1 de pompieri Cluj-Napoca, precum și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bonțida.
„Trei femei au fost consultate de către echipajul SMURD, fără a fi transportate la spital. Au fost distruse bunurile din apartamentul respectiv și au fost deteriorate câteva lucruri din apartamentele învecinate. Focarele au fost lichidate în scurt timp după sosirea pompierilor, fiind limitată propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Din cercetările preliminare a rezultat că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.