Proiectul Com’ON din Cluj-Napoca invită tinerii să creeze proiecte inovatoare care să vină în ajutorul comunității. Cele mai votate idei vor fi finanțate.
Și noua generație are un cuvânt de spus.
Aproximativ 200 de tineri au format 45 de grupuri de lucru și au venit cu idei cât mai inventive. În total au fost înscrise 71 de proiecte.
Domeniile vizate au fost: sănătatea, educația sau dezvoltarea comunității. În fruntea listei se clasează educația, însumând un total de 54 de proiecte.
Persoanele care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj-Napoca își pot susține proiectul preferat printr-un vot pe site-ul www.comoncluj.ro. O persoană poate vota maxim 10 idei, iar acesta nu mai poate fi retras.
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca vor sprijini primele 45 de planuri cu maxim 3.500 lei/inițiativa. Începând cu 23 septembrie și până pe 15 noiembrie 2020 acestea vor trebui puse în în aplicare.