Foto: Antena 3 CNN

Compania de gunoi Supercom nu își plătește angajații, după aproape patru luni de la preluarea sarcinii de a gestiona domeniul salubrității din județul Cluj.

Angajații companiei au anunțat grevă, deoarece nu au primit salariile: ,,”Grevă la Supercom azi nu lucram! Pentru că nu s-au plătit salariile!”, a fost mesajul angajaților.

Consilierul local al USR Cluj, Alexandra Oană, a ridicat această probelmă într-o postare pe pagina sa de Facebook, spunând: ,,E un moment bun să evaluăm calitatea serviciilor de salubritate în Cluj-Napoca și să comparăm ce ni s-a promis cu ce am primit. Mai ales că, celor 3 luni de operare, li se adaugă 5 luni de “mobilizare”, pe care Supercom le-a avut la dispoziție pentru a pregăti implementarea contractului pe 10 ani, în valoare de 84 milioane de euro, pe care l-a câștigat. „

De asemenea, Oană mai spune că ridicarea deșeurilor este ,,singurul angajament onorat de operator”, atrăgând atenția la faptul că alte două obligații ale companiei, respectiv colectarea selectivă a deșeurilor și cântărirea acestora, nu sunt respectate.

 

Compania de gunoi Supercom a licitat un preț sub cel al pieței la licitația organizată de Asociația ADI Eco-metropolitan Cluj, controlată de Consiliul Județean Cluj. După patru luni,  firma nu mai are bani  de salarii, neîndeplinindu-și obligațiile contractuale.

Sursa: Știri de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here