Miercuri, Consiliul Național al Elevilor, împreună cu Federația Națională a părinților au solicitat eliminarea examenului de admitere la liceu. Conform proiectului de lege, acesta ar trebui organizat ulterior Evaluării Naționale.
Consiliul Național al Elevilor consideră că un examen în plus ar aduce o încurajare a meditațiilor private, limitarea accesului în învățământul liceal și stres în plus pentru elevii aflați la încheierea ciclului gimnazial.
În detrimentul forului de elevi, examenul are mari șanse să devină realitate. Ministrul Educației, Ligia Deca a prezentat proiectul de lege, conform căruia liceele pot organiza concursuri de admitere pentru maxim 60% din locuri.
„Ministerul Educaţiei trebuie să aibă în vedere şi caracterul obligatoriu al învăţământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfăşoare într-un mod non-competitiv. Admiterea la liceu, în forma în care este prevăzută în proiectul de lege, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferenţe între elevi, segregare şcolară şi o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învăţământul liceal. Proiectul de lege prezentat luni se află în fază finală, însă se poate observa că punctele de vedere referitoare la acest subiect ale celor două structuri reprezentative, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor, nu au fost luate în considerare de către Ministerul Educaţiei”, reiese dintr-un comunicat de presă al Consiliului Național al Elevilor.
Un aspect totuși important și neluat în evidența ministerului este consilierea constantă a elevilor de gimnaziu, în alegerea specializării potrivite pentru liceu.
„Admiterea la liceu încă ne lasă cu semne de întrebare cu privire la aplicabilitatea şi consecinţele reale ale sale, mai ales în contextul unei reforme în sistemul de educaţie, ce ar trebui să fie bazată pe principii, valori, evaluare standardizată, standarde clare de evaluare, incluziune şi desegregare şcolară”.
Sursă: monitorulcj.ro