Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean „Salvamont-Salvaspeo” Cluj au desfășurat o operațiune de salvare de șase ore, reușind să recupereze doi cetățeni olandezi. Zona în care aceștia au fost găsiți este dificil accesibilă și este situată în apropierea lacului de acumulare Beliș.

În urma unui apel de urgență primit prin serviciul 112, cei doi salvatori montani aflați în serviciul de permanență au pornit în misiunea de salvare a celor doi cetățeni olandezi, aflați în vacanță în România. Aceștia s-au rătăcit între cele două brațe ale lacului de acumulare Beliș, o zonă cunoscută pentru dificultatea accesului și terenul accidentat.

Salvamontiștii au fost nevoiți să înconjoare unul dintre brațele lacului cu mașina din dotare, iar apoi să continue pe jos din cauza inaccesibilității zonei. Cei doi turiști și-au abandonat mașina și au pornit pe jos, încercând să ajungă la un drum principal dar rătăcindu-se pe traseu.

Operațiunea s-a încheiat cu succes în jurul orei patru dimineața. Cei doi cetățeni olandezi, deși speriați și epuizați, au fost găsiți în stare bună și nu au necesitat îngrijiri medicale.

Sursă foto: Foaia Transilvană

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here