Campioana României, CFR Cluj, întâlnește joi, 6 aprilie, de la ora 21:00, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, formația condusă de Bogdan Vintilă, FC Argeș, în sferturile de finală din Cupa României.
Alb-vișinii se întorc în Gruia, după ce au remizat în Bănie, împotriva Universității Craiova, scor 1-1, meciul contând pentru cea de-a doua etapă a play-off-ului.
CFR s-a calificat în sferturi după ce a reușit să se poziționeze pe primul loc din Grupa C, obținând o victorie clară în fața timișorenilor de la CSC Dumbrăvița (5-0) și 2 rezultate de egalitate cu Universitatea Cluj (1-1) și Farul Constanța (0-0).
FC Argeș se află într-o situație dezastruoasă în Superliga, având o serie de 6 înfrângeri consecutive. Echipa din Trivale nu a reușit să se impună până acum în fața ardelenilor, frânarii obținând 12 victorii și 2 rezultate de egalitate în urma duelurilor directe.
Dan Petrescu: “Mi-aş dori din tot sufletul să câştig şi eu Cupa României !”
“Când e un trofeu, trebuie să joci mereu sută la sută. Noi am avut mereu prioritate campionatul, chiar dacă în cupă niciodată nu am tratat-o să zici: Nu mă interesează. Mi-aş dori să trec de Argeş, şi apoi vorbim. Meciul acesta este mai greu decât cel cu FCSB, din punct de vedere al antrenorului. Jucătorii la meciul cu FCSB nu au nevoie de prea multă motivaţie.”
Probleme în lot!
“Cei care au jucat mai puțin trebuie să demonstreze și ei că merită să fie aici, la CFR. Unii jucători care nu au jucat deloc, o să joace mâine. Boateng e accidentat, Camora e accidentat, Bordeianu e suspendat, Deac e accidentat. Ei nu pot să joace nici măcar cu FCSB“, a mai precizat tehnicianul echipei din Gruia, la conferința de presă premergătoare partidei de joi.
Prețul biletelor la meciul din Cupă!
Abonații pentru întreg sezonul 22/23 și deținătorii de pachete play-off beneficiază de 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗴𝗿𝗮𝘁𝘂𝗶𝘁ă pe baza cardului/pachetului.
Pentru că o mare parte din școlile clujene organizează, în această perioadă, programul „Școala Altfel”, toți copiii sub 14 ani beneficiază de intrare gratuită, exclusiv pentru meciul cu FC Argeș! Aceștia se vor așeza pe locurile nevândute, a precizat clubul pe Facebook.
Prețurile biletelor pentru meciul cu FC Argeș:
Business Lounge – 500 lei
VIP B – 80 lei
VIP A – 60 lei
Tribuna 1 – 30 lei
Tribuna 2 – 25 lei
Peluză – 15 lei
Programul caselor de bilete:
JOI – 12:00 – 21:00