Emil Boc a semnat azi, 12 mai, contractul pentru proiectarea noii Școlii Gimnaziale din cartierul Borhanci. Lucrările vor dura 560 zile, iar costurile vor fi de peste 10 milioane de euro.
Primarul, Emil Boc, a anunțat printr-o postare pe Facebook că proiectul a fost semnat și își va începe activitatea. Boc promite „O nouă școală cu 27 săli de clasă pentru 675 de copii, sală de sport, laboratoare, sală de mese și spații tehnice. Investiție în educație de peste 10 mil. euro – finanțare asigurată prin bugetul local.
În cadrul proiectului se construiesc două imobile, unul destinat Școlii Gimnaziale format din 3 corpuri de clădire, care va avea acoperiș tip terasă circulabilă pe corpul A și necirculabilă pe corpurile B și C, și alăturat o sală de sport care va avea acoperiș tip terasă circulabilă. De asemenea, va fi amenajată curtea școlii și terenului aferent școlii.”
În cadrul noii instituții de învățământ se vor găsi 3 laboratoare, sală de sport cu vestiare, sală de mese cu bucătărie și anexe, cancelarie, birouri, grupuri sanitare, sisteme de instalații și branșamente la rețele de utilități.
Proiectul va fi gata în 560 de zile din care 110 zile termen proiectare și 450 zile termen execuție lucrări, iar costurile vor ajunge la suma exacta de 10.270.048,12 euro (50.323.235,80 lei).
Sursă foto: Facebook