Marți, 14 mai 2024, a fost inaugurat Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pedriatică din cadrul Spitalului de Urgență pentru Copii de către președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe. Proiectul finanțat din fonduri europene și din bugetul instituției este singura Clinică de Pediatrie Psihiatrică din Transilvania.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța acestei noi investiții, Clinica de Psihiatrie Pedriatică fiind una dintre cele 3 aflate în România. Finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, are o valoare totală de 38.869.411,90 lei (cu TVA), acesta vizând mai ales extinderea suprafeței și adăugarea a 2 etaje. Noua construcție are un regim de înălțime de S+P+E, cu o suprafață utilă de 3.643 mp.
Astfel, clădirea este împărțită în: parter, unde se află desigur recepția, spațiul ambulator, secretariatul, serviciul de primire-internare si compartimentul de spitalizare care are 15 paturi disponibile pentru pacienți. La etajul 1 sunt plasate 30 de paturi pentru spitalizare permanentă și sala de ergoterapie pentru activități creațional-educative. Etajul 2 are o capacitate de 10 paturi și este compartimentul de toxicomani care găzduiește și o curte interioară și, nu în ultimul rând, la etajul 3 regăsim spații destinate învățământului, respectiv amfiteatru, sală de kinetoterapie, sală de lucrări pentru studenți, bibliotecă media și multe altele.
Această deschidere marchează un moment de progres în oferirea serviciilor medicale de înaltă calitate pentru copiii cu nevoi psihiatrice din regiune.
Sursă foto: Facebook