„Bate covidul, frunza-n dungă, și studenții mi-i alungă!” Nu e niciun secret că cel mai mare centru universitar din țară se găsește la Cluj. Totuși, anul acesta nici urmă de glasuri de studenți, petreceri târzii, veselie și voie bună. Cum arată oare Clujul cel mai popular oraș din țară fără… studenți, fără sufletul său? Dar cum sunt aceștia fără el?
Autor: Sergiu Vălenaș, Unsplash
Studenții de anul I: cădere liberă
Să facem un exercițiu de imaginație. E vară, totul e frumos, trebuie să vă vedeți cu prietenii, afară e cald, e chiar prima vacanță în care ai voștri vă dau mână liberă să faceți ce vreți cu timpul vostru. Aveți bagajele la ușă, biletele de tren într-o mână și un sandviș în cealaltă. Când să plecați, aflați că festivalul la care voiați să mergeți s-a anulat. Și apoi un altul. Și altul. Și altul. S-a anulat și soarele. S-a anulat și vacanța. S-a anulat vara. Exact asta au simțit studenții anului I când așteptau cu sufletul la gură să primească verdictul: online sau hibrid? (la fizic nu spera nimeni.)
Dormea întors cheful meu de facultate/Pe așternuturi albe, și-am început să-l strig/Stam singur lângă mort… și-era frig/ Și speram la hibriditate…
Mii de studenți au așteptat să ajungă în Clujul atât de vestit care trăiește prin și cu aceștia. Evoluează cu ei, progresează cu ei, întinerește cu ei. De la un tânăr de 20 de ani acum este doar un bătrân de 70 care merge aplecat de spate cu bastonul pe străzile pe care le cutreiera când era tânăr. Și indiferent cât de simpatic e bătrânelul acesta, îl privești cu duioșie miloasă și nu cu dorința de a te îndrăgosti de el și de a-i afla ascendentul. Așa este acum și Clujul. Un bătrânel de 70 de ani simpatic care își amintește de vremurile de odinioară.
Clujul fără studenți este ca vara fără festivaluri, ca iarna fără zăpadă, ca manele fără Tzanca!
Voi explica comparația printr-o replică celebră: not great, not terrible. Parcă lipsește ceva din viața ta. Dacă nu se poate o seară bună fără Tzanca, nici Clujul nu este ce trebuie fără studenții săi. E doar o formă fără fond, iar tinerii îi duc dorul. Ne lipsește să ne strângem la o cafea dimineața înainte de a ne împărți la facultățile noastre. Ne lipsește să căutăm ore în șir în bibliotecă acele cărți necesare pentru proiectul ăla care valorează jumătate din notă în examen. Din păcate, aceasta a fost situația. Deși la început ne-am plâns, am dramatizat, am făcut petiții, a trebuit să acceptăm în cele din urmă că este pentru binele suprem. Dacă pe noi sănătatea ne duce cât de cât, pe bunicii noștri nu. Și îi iubim mai tare decât iubim o petrecere în miez de noapte.
Cu ce ne-am ales după un semestru de facultate online? Anxietate, dureri de spate, sedentarism și vedere încețoșată. Și nimeni nu este responsabil pentru asta…
Deși aș putea da vina pe unii și pe alții, nu o voi face. S-au luat cele mai bune măsuri în raport cu resursele pe care statul român le deține. Și nu este vorba de politică. De pe partea mea, pot să se schimbe toți cu alte sute de persoane. Pur și simplu, nu am reușit să găsesc personal o soluție care să fie general acceptată. Însă asta nu înseamnă că trebuie să fim minimalizați pe rețelele sociale că „iar se plâng ăștia.” Pentru introvertiți, poate e raiul, pentru extrovertiți, e iadul. Încercăm, ne adaptăm și trecem peste. The show must go on.
Ne (re)vedem toți pe Piezișă după ce se încheie pandemia, iar familiile noastre sunt în siguranță. Până atunci, dragă Cluj, continuă să fii al nostru celor ce evoluează.
