Prima aplicație web de testare a HIV/SIDA a fost lansată joi, 4 noiembrie 2022, în premieră la Cluj-Napoca. Aceasta are scopul de a crește numărul de testări în centre specializate.

Aplicația se numește „Centre HIV”, iar în cadrul acesteia sunt centralizate 468 de instituții din 11 județe din România care oferă testare HIV gratuită și contracost. Aplicația oferă detalii despre localizarea instituției, programul de lucru, costul unui test, cât și detalii necesare pentru testarea infecției cu HIV. Sunt prezentate modalitățile de testare a persoanelor sub 16 ani și condițiile asigurării consilierii pre și post testare.

De la ce a pornit acest proiect

Au fost alese 11 județe a călor centre universitare cu universități de medicină sunt cuprinse ca membre în FASMR. Studenții din aceste universități vor promova aplicația în unitățile de învățământ, unde vor livra sesiuni de educație pentru prevenire HIV. Conceperea aplicației a pornit de la numărul mare de cazuri de HIV înregistrate în fiecare an în rândul tinerilor.

Bogdan Istrate, coordonatorul proiectului a declarat că a ales Clujul, fiind al doilea județ cu cele mai multe cazuri de infecție cu HIV, după București, dar și pentru că este un centru universitar important.

Modul în care va fi accesată

„Tânărul care intră în platformă web introduce localitatea, apoi apar centrele de testare cele mai apropriate, după care se poate face programare, ce costuri implică și de ce acte are nevoie. Înainte de apariția acestei aplicații, tinerii intrau pe Google și căutau cel mai apropiat centru de testare dar, fiind într-o situație delicate, poate nu găseau toate informațiile și ieșeau din motorul de căutare spunând că vor intra ulterior”, a declarat Istrate.

În cele 11 județe unde se regăsesc centrele universitare colaboratoare sunt înregistrate peste 465 de centre de testare, clinici și spitale de boli infecțioase. Studenții de medicină vor face cunoscută aplicația elevilor, discutând si despre metode de protecție sexuală și sfaturi de educație și prevenire HIV.

HIV este o boală incurabilă

Dana Lăpușan, de la DSP Cluj, a afirmat în ultima perioadă s-au înregistrat 55 de noi cazuri de infecții cu HIV la nivelul județului Cluj.

„Sunt tot mai mulți tineri infectați, cel mai tânăr pacient pe care l-am avut având 16 ani, media de vârstă fiind în jur de 30 – 35 de ani. În mod curent, înaintea pandemiei, 2018-2019, aveam o medie de cazuri noi, undeva la 25-30. Acum trebuie să gestionăm 55 de astfel de cazuri. Vorbim de o boală incurabilă, iar tinerii au o percepție greșită potrivit căreia există tratament, că există retrovirale, că așa au auzit. Există tratament, dar care nu salvează viața, ci doar o prelungește, speranța de viață fiind de 10 ani pentru acești tineri”, a precizat Lăpușan.

La 30 iunie 2022 erau înregistrate în România peste 26.000 persoane cu HIV/SIDA, din care 264 de cazuri noi în prima jumătate a anului. De asemenea, s-au înregistrat 62 de decese.

Alături de Asociația Semper Musica au participat la realizarea și dezvoltarea aplicației FASMR, Sex and Society Norvegia și Code for Romania.

 

Surse: zcj.ro, cluj24.ro

Sursă foto: cluj24.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here