Echipa din Gruia a pierdut dramatic derby-ul cu FCSB, scor 0-1. Roș-albaștrii au dat lovitura în ultimele minute, aceștia apropiindu-se la doar 6 puncte de campioana României, CFR Cluj. Temperatura în timpul meciului, nu a fost deloc confortabilă pentru spectatori, la ora 22:30, atingându-se chiar -11 grade celsius.

 

Prima repriză a partidei a fost dominată de echipa condusă de Leo Strizu. Chiar în minutul 6, Octavian Popescu i-a pasat în careu lui Malcom Edjouma, dar mijlocașul nu a reușit să îl învingă pe portarul Simone Suffet. Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Andrei Cordea, când a șutat din 5 metri, dar tot nu a putut să îl învingă pe goalkeeper-ul alb-vișiniilor.

 

În repriza a doua, Dan Petrescu a încercat să modifice puțin tactica, introducându-l în minutul 46 pe Ciprian Deac, în locul lui Lovro Cvek.
Apoi, ardelenii au avut 2 ocazii importante de a marca, prin Petrila în minutul 50, când a șutat de la aproximativ 20 de metri spre poartă, dar și când Yeboah a șutat din careu. Ambele ocazii, au fost parate excepțional, grație portarului Ștefan Târnovanu. Chiar dacă repriză secundă a avut o intensitate de joc mai ridicată, unicul gol a venit de-abia în minutul 88, prin pasa lui Octavian Popescu în careu, Edjouma reușind să-l învingă pe portar.

Astfel, FCSB reușește o victorie foarte importantă pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, relansănd lupta la titlu. Aceștia în momentul actual, rămân pe poziția a 4-a cu 44 de puncte, la doar 6 puncte de „feroviari”. De remarcat, că Farul Constanța are de disputat, luni, 6 februarie, partida cu Universitatea Craiova.

Cartonașe galbene:
1′ – Compagno A.
39′ – Krasniqi E.
69′ – Miculescu D.
81′ – Manea C.
90+4′ – Popescu O.
90+8′ – Târnovanu Ș.

 

Cum au arătat ambele formații, la începutul partidei

Echipele de start:

CFR Cluj: Scuffet – Camora, Burcă, Yuri, Manea – Cvek, Muhar, Boateng – Krasniqi, Janga, Petrila

Rezerve: Bălgrădean, Braun, Kolinger, Hoban, Bordeianu, Deac, Fica, Birligea, Yeboah

Antrenor: Dan Petrescu

FCSB: Târnovanu – Sorescu, Cristea, Tamm, Radunovic – Edjouma, Sut, Olaru – Cordea, Compagno, O. Popescu

Rezerve: Vlad, Crețu, Haruț, Miculescu, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Raduslavescu

Antrenor: Leonard Strizu

Arbitru principal: Sebastian Colțescu

Asistenți: D. Mitruți, G. Neacșu

VAR: S. Costreie / VAR: M. Orbuleț

Arbitru rezervă: A. Moroita / Obs. de joc: E. Alexandru / Obs. de arbitri: O. Șovre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here