Normalitatea se mai lasă așteptată după vaccinarea anti-COVID19!

  Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică, a răspuns la câteva întrebări legate de ce se va întâmpla după ce va începe vaccinarea, și a oferit câteva informații despre vaccin și întregul proces de vaccinare.

Cherecheș:„Vom purta mască până toamna viitoare”

Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică UBB, a răspuns la mai multe întrebări pe pagina sa de Facebook, formulate de urmăritorii lui, în legătură cu vaccinul anti-COVID-19.

Una dintre întrebări era dacă riscul de infectare cu COVID19 va fi redus semnificativ, după vaccinare, iar răspunsul a fost că da: „Vaccinul previne exprimarea bolii prin atacarea virusurilor SARS-CoV-2 cu anticorpii dezvoltați ca urmare a vaccinului.”

  „Vacinurile COVID-19 protejează împotriva bolii simptomatice, dar cum protecția nu este de 100% – măsurile de control (măști, igienă, distanțare) vor trebui să continue cel puțin până în toamna viitoare (depinde de succesul vaccinării)”

  Chiar și după vaccinare, petrecerea timpului în spații aglomerate precum restaurante și baruri nu este recomandată.    Imunitatea generată de vaccinuri va fi completă doar după aproximativ 3 săptămâni după administrarea celei de-a doua doză de vaccin. A doua doză se va administra „la distanță de o lună de la prima doză”. Astfel, aproximativ după 7 săptămâni, procesul de imunizare va fi complet, scrie Răzvan Cherecheș.

Despre revenirea la normal, specialistul este de părere că va dura până imunitatea de grup se va forma.

  Vaccinul împotriva COVID-19 este sigur din punct de vedere al sănătății!

Specialistul susține că vaccinurile dezvoltate pentru a combate lupta cu COVID-19 sunt cât se poate de sigure:

Vaccinurile COVID-19 au trecut prin exact aceleași etape ca și vaccinurile care durează 10 ani  – au avut finanțare mai mare, mult mai multe persoane implicate + cercetarea pe vaccinurile mARN durează de 30 de ani (acum au aplicat rezultatele).”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here