credeam că tu ești rece,
că nu știi să iubești.
credeam că o să mă transformi în gheață doar prin a ta privire.
și că inima ta e de cioburi, în care nevrând ajung să mă rănesc.
credeam că doar atingerea de mână, ușor mă poate transforma în petale șterse de trandafir.
că îmi poți lua metafora din dragoste că … că în timp mă poți bloca
și poate că ai să mă orbești prin al tău sumbru întuneric.
credeam că o să pleci pe vecie, tabloul meu rupt călcând ușor pe culoarea sa.
transformând frumusețea sa în ceva abstract pe o pânză ruptă.
dar te-ai dovedit a fi vară.
ești artist ce lucrează pe pânza deja ruptă.
ești lumină în întuneric.
ești metaforă în dragoste.
ești un trandafir întreg ce se rupe de spini, rănindu-se pe sine decât să mă rănească pe mine.
ești orice, dar nimic rece prin a ta privire.
cred că ești inima întreagă.
și floare de cireș ești tu
și eu…o naivă ce crede că inimile se pot sparge.
Autor: Raicu Anca
