Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat sunt amenințate de greva generală. Elevii au la dispoziție 3 zile în care să-și depună cererile, dar școlile în care pot face asta sunt foarte puține. Ministerul Educației a păstrat calendarul de examen neschimbat și a dat directorilor școlilor această responsabilitate.

Elevii se pot înscrie la examen până joi, când încep zilele libere pentru bugetari. Problema este că puține școli asigură această înscriere, din cauza protestelor cadrelor didactice. 

O altă reprezintă faptul că elevii de an terminal au nevoie de foaia matricolă ca să se poată înscrie la examen. Aceasta conține mediile încheiate la toate disciplinele și nu va putea fi emisă dacă greva nu se încheie în următoarele zile. Profesorii nu au încheiat situația școlară a elevilor, deci ei vor avea un dosar incomplet. Astfel tinerii nu se vor putea să susțină examenul. 

Conform calendarului de Bacalaureat, luni urma să înceapă înscrierea la examen. Ministerul Educației a transmis că directorii școlilor se vor ocupa de resursa umană necesară și că vor ține legătura cu elevii și părinții. Guvernul a prezentat o propunere ce ar fi trebuit să oprească greva, dar sindicaliștii au respins-o. 

Ministerul a precizat că ține legătura cu inspectoratele școlare, pentru a evita situațiile ce pot dezechilibra activitatea școlară. Greva generală a decalat cu o săptămână examenele pentru clasa a VI-a și a amânat înscrierea în clasa pregătitoare. 

 

 

 

 

Sursă: Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here