Ambele echipe și-au asigurat prezența în sferturi, chiar dacă în ultimul meci au reușit să obțină un singur punct. Partida dintre Universitatea Cluj și Rapid București disputată pe Cluj Arena s-a încheiat cu scorul de 0-0. De asemenea și echipa din Gruia a terminat ultimul meci din grupă tot cu același scor (0-0), eliminând pe Farul Constanța.
Meciul dintre „U” Cluj și Rapid nu s-a ridicat la așteptările spectatorilor, dar ocaziile de a marca nu au lipsit.
În prima repriză jucătorii Universității au fost aproape de a înscrie prin căpitanul echipei, Alexandru Chipciu, dar mingea nu a putut trece de portarul echipei adverse, Virgil Drăghia.
În cea de-a doua repriză, meciul s-a jucat mai mult pe contre, dar ocaziile importante de a marca au lipsit. În minutul 79, Rapid București a rămas în 10 oameni, în urma unei loviri cu palma a unui adversar, de către Jakub Vojtus. Cu ajutorul sistemului VAR, arbitrul i-a acordat direct cartonașul roșu.
Declarația lui Eugen Neagoe, la finalul meciului cu Rapid!
”Am fost echipa mai periculoasă. Am avut două ocazii în prima repriză. Sunt mulțumit de rezultat. Vreau mai mult de la noi. Și terenul a fost foarte greu, și adversarul. Până la urmă, trebuie apreciat efortul. Noi am plecat cu șansa a patra și am terminat pe doi”.
Și în cealaltă partidă, CFR Cluj a beneficiat de a juca aproape tot meciul cu un om în plus față de echipa din Constanța, în urma eliminării jucătorului Borza. Cartonașul roșu l-a primit direct, după o intrare cu talpa la jucătorul Billong.
Campioana României a avut câteva ocazii mari de a înscrie prin jucătorii Roger si Yeboah, dar tabela a rămas intactă până la finalul meciului.
Declarația lui Dan Petrescu, la finalul meciului cu Farul!
Universitatea Cluj, CFR Cluj și Farul Constanța au avut același număr de puncte, dar departajarea a fost făcută în funcție de golaveraj (CFR +5, „U” Cluj +4, Farul +2).
Sursă: digisport.ro și Eurosport