Ce își doresc femeile de 8 martie?
Această zi este recunoscută internațional drept ziua în care bărbații au ocazia de a-și exprima iubirea față de femeile din jurul lor. Totodată, 8 Martie reprezintă celebrarea realizărilor femeilor şi în acelaşi timp o reafirmare a dorinţei de luptă pentru egalitate și drepturi.
În România, sărbătoarea de 8 Martie se împleteşte cu tradiţia locală a Mărţişorului, fiind considerată de către mulţi şi Ziua Mamei, aceasta fiind o reminiscenţă a ideologiei comuniste.
Întrebate ce își doresc de 8 Martie, mai multe femei de diferite vârste și din diferite orașe din România și-au împărtășit gândurile cu noi. Acestea au răspuns că își doresc sănătate și împlinire pe toate planurile, semn că niciun cadou nu cumpără fericirea.
Andreea, studentă: Nu mi-aș dori nimic material. Ceea ce aș vrea e să am lângă mine oameni care mă iubesc, să fiu sănătoasă și să mă bucur de această zi!
Paula, studentă: Sincer, nu sunt foarte pretențioasă. Mai mult de o floare nu îmi trebuie.
Ana: Nu îmi doresc decât să fiu împlinită pe plan professional și să îi văd pe cei din jurul meu fericiți. De asemenea, nu îmi doresc cadouri scumpe, o floare este suficient.
Sofia, mamă, bunică: Îmi doresc să îmi vad nepoții fericiți, și o familie unită. Cadourile nu înseamnă nimic, sunt doar niște lucruri materiale. Ceea ce contează cu adevărat este familia. Dacă aceștia sunt fericiți, atunci sunt și eu. Cadourile nu pot cumpăra fericirea.
Agnes, mamă, 30 de ani: 8 Martie nu înseamnă prea mult pentru mine. Este o zi ca oricare alta, singura diferență este că primim mesaje de la cei dragi. Îmi doresc doar să îmi văd fetița și soțul fericiți. Nimic nu poate concura cu acest sentiment, nici măcar cel mai scump cadou.
Răspunsurile acestora reflectă faptul că fericirea nu este formată din cadouri scumpe sau vacanțe, ci din lucruri simple, care îți pot aduce împlinire.
Deci, nu uitați să le arătați femeilor din jurul vostru că le iubiți mereu, nu doar de 8 Martie!