„Un conducător auto care se deplasa dinspre localitatea Beliș ar fi depășit neregulamentar autoturismul care îl preceda, intrând în coliziune cu autoturismul care circula din sensul opus. În urma impactului, autoturismului cu care care s-a efectuat manevra de depășire a fost proiectat în autoturismul depășit”, informează reprezentanții IPJ Cluj.
Accidentul a fost semnalat prin telefon la 112 către ISU Cluj, apelantul anunțând faptul că sunt implicate 2 femei însărcinate care au neapărat nevoie de ajutor. Pentru a interveni prompt la față evenimentului, a fost pus în mișcare un elicopter SMURD.
„Pompierii au găsit trei autoturisme avariate la locul accidentului, iar ocupanții ieșiți din acestea. Unui bărbat de cca 50 de ani prezenta starea cea mai gravă, după evaluările primare, drept pentru care a fost preluat de către echipajul elicopterului SMURD și a fost transportat la spital (cel mai probabil UPU Cluj-Napoca).
Cele două femei gravide au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate. Alți doi bărbați au fost consultați și transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Aceștia acuzau dureri în zona toracelui, dar erau conștienți și cooperanți”, precizează reprezentanții ISU Cluj.