În anul 2023, proiectul care vizează centura metropolitană va aduce șase benzi pe DN1, între Cluj-Napoca și Florești, la care se adaugă o bandă dedicată pentru SMURD și pompieri. 

Emil Boc a declarat că în luna ianuarie se va da drumul licitației care vizează primul tronson al centurii metropolitane. Prima etapă vizează o legătură a centurii cu viitorul Spital Regional de Urgență, urmând ca a doua etapă să facă conexiunea cu autostrada Transilvania.

„Am semnat în 13 decembrie acordul cu Ministerul Transporturilor în vederea implementării proiectului centurii metropolitane a Clujului. Un proiect de 1,5 miliarde de euro și care, repet, duce Clujul la un alt nivel din perspectiva infrastructurii. Acum, prin acest acord de parteneriat, primăria, împreună cu celelate localități limitrofe, și-a luat responsabilitatea implementării proiectului cu finanțarea asigurată din Programul Operațional de Transport aprobat deja de către Comisia Europeană. În consecință, acum se lucrează la pregătirea licitației vor fi mai multe tronsoane de licitație conform celor decise de specialiști. Sper că, deja, în luna ianuarie primul tronson, cel care va viza inclusiv conectivitatea cu Spitalul Regional de Urgență și intrarea dinspre Florești în Cluj, inclusiv lărgirea DN1, cu pasajul peste DN1, acest prim tronson să fie realizat prin licitația care va fi declanșată la începutul anului viitor. După care și celelalte tronsoane, evident, vor fi scoase la licitație conform procedurilor legale”, a spus primarul Emil Boc.

Fiecare etapă a centurii metropolitane va avea o durată de 4 ani, urmând a avea o lungime de 42 de kilometri. Acest proiect face parte din „Drum TransRegio Feleac T 35″. Prima etapă are prevăzută o lungime de 23,67 de kilometri și aproape 20 de kilometri de drumuri de legătură.  A doua parte prevede 18,6 kilometri și aproape 14 kilometri drum de legătură.

Viziunea primului lot a centurii

„Primul lot care va intra în lucru e direct legat de Spitalul Regional de Urgență. Etapa 1 începe cu Floreștiul și începe de la nodul 5 de centură care asigură legătura cu Baciu. Acesta ne va permite să descongestionăm Tăietura Turcului și Grigorescu cu acel drum (centura Florești – Donath – n.r). Următorul nod e numărul 6 care e practic în zona Muzeului Apei/Cora. Venim cu un pasaj suprateran peste DN1 și mergem la nodul 7 care este capătul Mănășturului-Grigore Alexandrescu. Această structură ne asigură conectivitatea cu Spitalul Regional de Urgență. În această etapă vom avea de a face cu extinderea DN 1, din 4 benzi de circulație în prezent, vom avea 6 benzi de circulație. Din cele 6 benzi care vor fi, patru vor fi pentru circulație și 2 pentru transportul în comun și echipajele de salvare/pompieri. Plus pistă de bicicletă de 3 metri”, preciza în luna noiembrie Emil Boc.
Tot în luna ianuarie va fi lansată și licitația ce vizează construirea legăturii Clujului cu autostrada. Guvernul a aprobat procedurile care vizează exproprierea, cuantumul acestora, exproprierile propriu-zise și aprobarea în comisiile de specialitate ale CNAIR a detaliilor tehnice ale construcției.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here